Sunt mandra sa va prezint un produs natural made in Romania! Mai exact, in Sorostin, la jumatatea distantei dintre Sibiu si Medias.
Sapunurile Galador sunt realizate manual, din uleiuri si extracte vegetale, fara nici o grasime de provenienta animala. Deci nu se pot compara cu sapunurile facute in casa de bunicile noastre din grasime animala. Mai mult, ele sunt rezultate in urma procedeului la rece, care pastreza toate proprietatile terapeutice ale ingredientelor vegetale.
Ingredientele de baza ale sapunurilor Galador sunt: uleiul de masline, de palmier, cocos, floarea soarelui, de germeni de grau, porumb, uleiul de ricin, de canepa, iar pe viitor se anunta si ulei de jojoba, avocado si unt de cacao. Sapunurile Galador contin uleiuri esentiale, cu renumit efect aromoterapeutic: bergamot, brad, cedru, eucalipt, fenicul, geraniu, ienupar, lamaie, lavanda, menta, roinita, pin, patchouli, rozmarin, tea tree, ylang-ylang etc. Citeste mai departe »
Dragi cititori iubitori de produse naturale, organice,
Va anunt ca am lansat, in sfarsit, magazinul online Sideris. Spun “in sfarsit”, pentru ca doream de multa vreme sa il infiintez si desigur ca visele de imbunatatire nu se opresc niciodata. De fapt, abia acum incep cu adevarat.
Am ales sa oferim produsele cosmetice cele mai pure din cate am incercat pana in prezent, cu cele mai naturale ingrediente, dar si eficiente.
Probabil ca nu este o surpriza sa gasiti aici gama Essential Care, care “troneaza” intre preferintele personale, dar si celebrele balsamuri 100% organice Balm Balm, atat de apreciate in Europa si nu numai.
Ca un leitmotiv pe care speram sa il dezvoltam ulterior, in Sideris Organic Shop incurajam producatorii romani de cosmetice naturale si organice. Regasiti momentan la noi gama de produse Mayam, lucrate manual cu materie prima certificata organic si chiar cu cateva elemente provenite fair trade. Ca un element de noutate, acum se lanseaza noile produse, care vor include ape florale si parfumuri de puls organice. De asemenea, recomandam sapunurile (devenite favorite) din uleiuri vegetale, Galador, realizate tot manual, prin procedeul la rece.
Desigur, oferta noastra urmeaza sa se largeasca in curand si cu alte produse bio deosebite.
Primele comenzi beneficiaza de un discount de 10% din totalul comenzii (exclusiv taxele de transport). Tot ce trebuie sa faceti este sa va creati un cont pe site; nu dureaza mai mult de un minut. Inca o precizare: clientii din Timisoara care aleg sa plateasca prin virament bancar beneficiaza de transport gratuit, indiferent de valoarea comandata. UPDATE: aceasta promotie speciala pentru timisoreni este valabila pana in 1 iunie 2009 inclusiv, dupa care intra in vigoare regula de pe site, si anume transport gratis in Timisoara doar pentru comenzi de peste 150 lei, achitate prin virament bancar.
Va asteptam cu drag pe sideris.ro!
Intre timp, blogul Sideris va ramane asa cum il stiati, cu retete de cosmetice pe care vi le puteti prepara acasa, cu trucuri pentru a va mentine tinere intr-un mod natural, cu idei despre vegetarianism si un regim alimentar echilibrat, cu detalii ecologiste.
Frigul s-a dus. Avem parte in sfarsit de soare, de primavara, de verde!
Dar pentru ca nici un exces nu este sanatos, trebuie sa evitam efectele nocive pe care expunerea prelungita la soare le are asupra pielii noastre. In primul rand, expunerea la soare trebuie facuta cat mai rar si niciodata la orele pranzului, dar sunt sigura ca toti stim acest lucru. Totusi, adesea se intampla sa facem un drum per pedes prin oras, iar seara sa observam ca avem nasul sau buzele mai rosii, sau chiar un triunghi sau semicerc roz la decolteu din cauza formei tricoului…
Pentru a evita aceste efecte inestetice – si nu numai – ale expunerilor la soare, este bine ca in anotimpurile insorite sa aplicam preventiv, de cu dimineata, pe zonele neacoperite de haine, o crema care sa ne protejeze de soare.
Daca avem o crema de anul trecut, intotdeauna sa verificam data expirarii ei, iar daca ea nu este trecuta pe ambalaj… mai bine sa o aruncam si sa cumparam o crema proaspata. Citeste mai departe »
Azi tratam un subiect delicat, dar care este extrem de important. Poate intre cele mai importante.
Acum cativa ani, recent oricum, imi amintesc ca circula pe email-uri un power point mai lung despre pericolele pe care le prezinta tampoanele pe care le folosim (OB, Tampax etc.). Eu de obicei sterg acest gen de email-uri, ceea ce am facut si atunci, desi mi-am pus intrebarea daca nu cumva o fi si ceva adevar la mijloc. Oricum, neavand la vremea respectiva alta alegere mai sanatoasa… stiinta nu m-ar fi ajutat cu nimic.
Intre timp am descoperit ca si in Romania exista de cumparat tampoane din bumbac organic 100% , mai exact cele produse de compania Natracare. Aceasta firma produce atat tampoane, cat si absorbante si servetele pentru igiena intima. Le recomand calduros. Pe ele scrie ca este posibil sa nu fie mereu perfect albe, datorita faptului ca nu sunt inalbite cu clor, dar sa stiti ca nu le lipseste aspectul igienic, alb.
Oricum, pentru ca pomeneam de power point-ul acela care a circulat candva atat de abitir pe email-uri, l-am tot cautat pe internet ca sa reverific informatiile continute in el, in lumina cunostintelor mele din prezent. Tot ce scrie in el pare a fi adevarat, mi-au confirmat alte surse (inalbirea cu clor a tampoanelor, dioxina nociva emanata datorita procesului de inalbire etc.), cu exceptia mentiunii despre folosirea azbestului in tampoane, cu scopul de a ne face sa sangeram mai mult si, deci, a cumpara mai multe produse… Pe asta nu am putut-o verifica, nu am mai gasit niciunde pe internet sa scrie despre azbest in tampoane. Deci, in afara acestui din urma fapt (care pare a fi o legenda urbana), power point-ul respectiv este intemeiat stiintific, deci daca l-ati retinut si pastrat, foarte bine!
Sa discutam asadar putin despre tampoane, caci ne vizeaza in foarte mare masura pe toate: Citeste mai departe »
6. Feriti produsele cosmetice de expunerea la soare, care nimiceste actiunea conservantilor, permitand contaminarea produselor.
7. Aruncati orice produs cosmetic, oricat de drag voua, daca si-a modificat mirosul, culoarea sau consistenta. Este stricat. Si punct.
8. Niciodata si sub nici o forma nu va fardati/rimelati ochii, daca aveti orice mica infectie (de ex., conjunctivita) sau alergii; aruncati produsul folosit atunci cand ati facut acea alergie.
9. In spiritul celor de mai sus… machiati-va mai rar daca aveti sensibilitate la produsele de make up. Eventual, putem alege produse de machiaj naturale.
10. Cand este vorba de produse ce vin in contact cu mucoasele, alegeti produse de machiaj bio: dermatograf, rimel, ruj (includ aici si balsamul de buze).
Sursa imaginii: Flickr
Scrub-urile acestea sunt atat de usor de preparat acasa, iar rezultatele sunt comparabile cu cele ale produselor exfoliante organice din magazine.
Asadar, din seria “nu pune pe piele nimic ce nu ai manca”, iata o noua reteta de scrub de dus numai din ingrediente naturale.
Ingredientele
Amestecati totul bine si pastrati intr-un borcanel din sticla cu capac.
Folositi la dus de 2 ori pe saptamana si clatiti bine cu apa la final.
Acest exfoliant delicios lasa pielea foarte hidratata si fina, ca de bebelus. Veti vedea ca, dupa stergere, nici nu mai aveti nevoie sa folositi lotiune de corp. Super economie de timp si “material”. Uleiul de masline hidrateaza pielea ca nici o alta crema, iar sarea are proprietati detoxifiante. Scortisoara da o aroma foarte placuta.
Daca doriti ca produsul sa fie bio, folositi ulei, sare/zahar si scortisoara ecologice, de gasit in magazinele bio sau chiar in unele supermarketuri.
UPDATE: Veti observa ca zaharul se lasa mereu la fund, in timp ce uleiul se ridica la suprafata, de aceea amestecati scrub-ul cu un betisor (sau chiar cu mana) inainte de folosire.
Sursa imaginii: Flickr.
1. Nu testati mostre de rimeluri si rujuri in magazinele de profil doar din placere sau plictis. Testati numai daca chiar intentionati sa cumparati sau nu stiti ce nuanta sa alegeti. Evitati testerele care par prea murdare (cum adesea observ – la Mall, nu la magazine de cartier…). Asta se aplica si la creme, desigur. Testerele produselor cosmetice, pe langa amalgamul de chimicale continute in produs, se contamineaza si cu diversi microbi de la multiplele deschideri si multiplele maini cu care vin in contact. Este adevarat ca de aceea exista atatia conservanti cancerigeni in produsele de machiaj – pentru a omori bacteriile. Dar ganditi-va cu cate bacterii intra in contact testerele… Nici un conservant, oricat de toxic, nu poate ucide tot.
2. Obisnuiti-va sa nu imprumutati altcuiva sau de la altcineva rimelul si rujul. Oricine ar fi acea altcineva.
3. Nu va rimelati in timp ce conduceti masina sau in timp ce va plimbati prin casa. Orice miscare gresita poate face ca peria rimelului sa ajunga in contact cu globul ocular, iar chimicalele extrem de toxice continute in rimel sa patrunda in ochi. Avem totusi norocul de a fi fost inzestrati cu lacrimi, prin care putem elimina o parte din chimicale. Dar de ce sa ne supunem riscului?
4. Nu cadeti prada mirajului “machiajului mineral” de la L’Oreal. Am citit recent un articol dintr-o revista ce se pretinde de mare succes si foarte credibila, articol care pomenea de machiajul mineral L’Oreal, alaturi de marcile de cosmetice organice! Este o grava si nepermisa confuzie care induce in eroare atatea femei. L’Oreal doar fac marketing in acest sens, produsele lor nu reprezinta ceea ce se cheama machiaj mineral.
5. Tineti mereu inchise bine cutiutele de farduri, rujurile, rimelurile.
Va urma…
Sursa fotografiei: Flickr.
Uleiul de cocos este bun de folosit “din cap pana-n picioare”, fiind bogat in antioxidanti si foarte hranitor… ca sa nu mai spun natural.
1 – Ingrijirea pielii – deosebit de eficient pentru orice tip de piele, in special cea foarte uscata sau matura. Bun “luptator” impotriva ridurilor si ajutator in probleme dermatologice precum psoriazisul, alergiile de piele sau eczemele. Poate fi folosit la masajul intregului corp la dus sau dupa dus. Si de asemenea, poate fi combinat cu zahar brun pentru un scrub facut acasa.
2 – Ingrijirea parului – uleiul de cocos este extrem de nutritiv, fiind recomandat parului uscat. Inainte de spalarea parului, pe uscat, se aplica putin ulei de cocos, se inveleste capul cu un prosop si, dupa cateva ore, se spala in mod obisnuit. Acest truc se practica o data pe saptamana. Uleiul de cocos actioneaza si impotriva matretii, prin masarea unei cantitati mici de ulei pe intregul scalp, dupa spalare.
3 – Pentru cuticule, uleiul de cocos poate fi folosit pentru inmuiere si hidratare inainte de manichiura.
4 - Este un bun demachiant, cu efecte grozave in eliminarea machiajului, la fel ca uleiul de masline si cel din samburi de struguri. Citeste mai departe »
Randuri pe care eu nu doresc sa le scriu, iar voi nu doriti sa le cititi…
Poate ca nu sunt cel mai bun avocat al animalelor pe care se fac teste. Dar ma scandalizeaza faptul ca aceste teste sunt facultative, asa cum voi arata mai jos. Am sa incerc macar sa punctez cateva aspecte legate de testarea cosmeticelor pe animale.
Animalele folosite pentru teste sunt in general soarecii, sobolanii,iepurii. Si, contrar a ce s-ar putea crede, nu doar ingredientele sintetice si chimicalele se testeaza pe animale, ci si ingredientele naturale, deoarece si unele substante naturale pot cauza alergii si iritatii. Probabil, la un prim gand, ne spunem ca acei soricei de laborator pe care se testeaza cosmeticele sunt incomparabil mai norocosi decat confratii lor asupra carora se testeaza medicamente sau radiatii sau cine stie ce alte grozavii. Dar nu se face doar atat. Animalelor li se picura in ochi substante chimice, spre a se observa cat suporta. Iepurii nu lacrimeaza. Neputand sa lacrimeze, ochii lor nu pot elimina substantele respective si multi mor zbatandu-se… (Probabil multi dintre voi vor incheia lectura aici.)
De ce fac rau testele pe animale? Sa nu uitam ca pielea este un organ, care absoarbe tot ce se intinde pe ea, fie ca e vorba de gel de dus, crema sau parfum. Altfel, cum s-ar explica plasturii pentru cei ce vor sa se lase de fumat sau alte tratamente medicale ce se administreaza prin piele? Cred ca argument mai puternic decat acesta ca sa fim mai atenti ce punem pe piele… nu exista. Revenind la animalutele de laborator supuse testelor, imi amintesc nenumarate articole citite (care au stat si stau la baza postarilor mele), in care erau mentionate efectele testarii diverselor substante chimice pe bietii sechestrati. Toxicitate la ficat, afectari ale organelor de reproducere, tumori peste tumori, etc. Imi imaginez ca se dau si doze tot mai mari, spre a se observa ce limita suporta… Citeste mai departe »
Banuiesc ca deja stii ca un mic dejun bun este unul ce contine fulgi de ovaz. Dar ce-ai zice daca ti-as spune ca ovazul este cel mai bun mic dejun si pentru tenul tau?
Pentru tratamentul de mai jos, ai nevoie de fulgi de ovaz. Incearca sa iei bio, dar sunt buni si cei obisnuiti. La pret, diferenta este oricum nesemnificativa. Doar sa fie fulgi de ovaz simpli, fara adaosuri, arome etc.
Apoi ii macini in masina de macinat cafea, dar nu foarte fin, caci nu trebuie sa fie ca si faina, ci putin grunjos – scopul fiind exfolierea.
Pune praful de ovaz astfel obtinut intr-un borcan cu capac si foloseste dimineata, pe tenul umed, intr-un masaj circular usor, evitand desigur zona ochilor. Daca ai timp, poti lasa praful de ovaz sa actioneze timp de 5 minute. Dupa clatire, aplica o crema hidratanta.
Acest tratament este apreciat de multe femei, pentru ca exfoliaza tenul, il curata si chiar amelioreaza petele maronii si alte imperfectiuni ale pielii. Si este un tratament ieftin. Merita.
Sursa imaginii: Flickr.