Incep cu o marturisire. Imboldul de a pune zilnic fard pe pleoape si rimel pe gene nu imi este strain. Ca si multe alte femei, sunt sigura, asta ma face sa ma simt eu mai bine, chiar daca cei din jur nu remarca o schimbare dramatica a aspectului meu. E ceva asa, “pentru sufletelul meu”, ca sa citez o expresie feminina celebra, care justifica multe din alegerile noastre superficiale si care nu au absolut nici o legatura cu sufletul… Minimul acesta de adaus la aspectul meu de dimineata cand ma trezesc imi da incredere in mine, ma face sa cred ca nu sunt chiar atat de adormita si fara chef precum ma simt la primele ore ale zilei.
Sigur, nu am cel mai perfect ten. Alergiile nu imi sunt straine. Chiar recent am patit un astfel de episod, tocmai de la fardul de ochi folosit, caci am folosit unul vechi, la care nu m-am indemnat sa renunt. “Alergie chimica”, cu aceste cuvinte s-a exprimat medicul dermatolog, spre acordul meu complet. Adevarul e ca folosesc doar produse organice, cu exceptia celor de machiaj, unde inca le mai folosesc pe cele obisnuite, desi uneori imi dau alergii. Am un rimel organic Nvey Eco, dar fiind natural, sigur ca nu e rezistent la apa, asa ca nu il folosesc intr-o zi mai lunga… cu toate ca imi propun sa schimb treptat si produsele de machiaj obisnuite cu cele organice.
Pielea nostra absoarbe 60% din ceea ce ii dam: creme, lotiuni, farduri, rujuri, parfumuri, deodorante mai ales… Poate ca dermatograful negru ne face ochii mai seducatori, poate rujul rosu ne face buzele mai senzuale, dar acestea sunt efecte de moment, cu efecte negative in timp.
Alternativa la machiajul asa cum il cunoastem este tot machiajul, cu acelasi efect de infrumusetare, insa cu produse de alt gen. E clar ca vrem sa ne ingrijim si foarte bine facem. Doar ca aceasta ingrijire nu trebuie sa fie una de moment, ci una care sa nu ne afecteze iremediabil sansa de a ramane cat mai mult tinere si frumoase. Este foarte in voga in prezent, din pacate in Romania mai putin, curentul bio, inclsiv in materie de ingrijire si infrumusetare personala. Exista farduri de pleoape organice, fonduri de ten organice, rujuri organice, rimeluri organice etc. Promit ca le veti regasi intr-un articol viitor.
Daca produsul contine mai putin de 95% produse naturale, atunci nu poate primi eticheta de „organic”, conform organismelor de certificare. Cosmeticele organice de îngrijire a pielii trebuie sa contina cel putin 95% produse naturale, adica plante de-a dreptul, dar crescute nu oricum, ci fara fertilizatori, insecticide si alte substante chimice. În plus, cosmeticele în discutie trebuie preparate în conditii lipsite de radiatii, fara conservanti, derivate din petrol, sulfati si alte chimicale ce alcatuiesc lungul sir la sectiunea “Ingredients” a cosmeticelor. Cosmeticele organice sunt extraordinare nu doar pentru ca nu contin substante care ar putea dauna pielii, dar sunt bogate în vitamine si substante naturale, care hranesc epiderma dându-i un plus de frumusete ce izvoraste tocmai din sanatatea ei.
De asta eu, personal, am adoptat (and there’s no way back!) cosmeticele organice.
Apropo: cu cat este mai lunga lista de ingrediente a produselor cosmetice, cu atat e mai nociv produsul respectiv. Un produs organic contine doar cateva ingrediente. Am remarcat recent pe cremele Shiseido, foarte scumpe de altfel, o lista de ingrediente care m-a speriat pur si simplu, nu cred ca am mai vazut niciodata o lista atat de lunga! Si numai substante cu denumiri ce aduc aminte de orele de chimie din liceu sau chiar mai rau. Nu pot sa cred ce punem pe fata. Este si pacat pentru femeile ce isi permit astfel de creme sa arunce banii pe ele, ergo pe imbatranirea prematura si posibila imbolnavire ulterioara a pielii, cand sunt atatea brand-uri de cosmetice organice, unele de lux chiar. Si vestea buna e ca exista si la noi.
Sursa imaginilor: SXC.hu, Flickr
Ţi-a plăcut acest articol? Abonează-te la Newsletter pentru a primi direct pe eMail cele mai noi articole!
Wednesday, 8 April, 2009 la 8:28 pm
Va multumim pentru informatiile pe care le oferiti.vreau sa zic ca sunt innebunita dupa produsele cosmetice bio…cu o mica precizare,mi-am cumparat de aici din Bucuresti o crema hidratanta pentru fata de la Essential Care care cand o aplic imi provoaca usturimi la inceput nu inteleg de ce..in rest ce am mai cumparat sunt super!!
Wednesday, 8 April, 2009 la 8:33 pm
Hm, pacat
Mie tocmai crema Essential Care mi se pare cea mai buna si total hipoalergena – eu am un ten foarte sensibil, dar cremele lor imi plac cel mai mult. Se pare ca difera de la ten la ten
Mai mult, cu balsamurile lor mi-am tratat si mici eczeme.
Friday, 10 April, 2009 la 9:56 am
Mi-am dat seama de ce simteam usturime imediat dupa ce aplicam crema de fata,pentru ca mai intai imi demachiam fata cu un gel de la o alta firma renumita careia nu am sa-i dau numele si bineinteles care contine substante nocive pentru piele,asa ca am decis sa folosesc doar produse cosmetice bio organice si sa nu le combin cu alea obisnuite din comert.
Friday, 10 April, 2009 la 10:20 am
Poti linistita sa dai numele, si la bune, si la rele. Asta doresc, sa discutam exact ce ne face bine si ce nu.
Wednesday, 20 May, 2009 la 10:42 am
Citesc de ceva timp informatiile tale “SIDERIS” si-mi plac.Am 45 ani si am inceput sa fiu mai atenta la produsele care le folosesc.De aceea te rog sa-mi spui daca aici in Timisoara gasesc gama ESSENTIAL CARE si unde?.Merci mult.
Wednesday, 20 May, 2009 la 11:09 am
Felicia, in Timisoara gasesti Essential Care numai in magazinul meu, Sideris, din cate stiu – in alte parti nu am gasit:
http://sideris.ro/marci/essentialcare.html