Uleiuri purtatoare

Uleiurile vegetale pure pot fi folosite ca atare sau ca baza pentru diluarea diverselor uleiuri esentiale. Pe langa uleiurile pure, mai exista si varianta de macerate uleioase, cum sunt cele de galbenele, sunatoare, arnica, flori de smochin; acestea se obtin prin macerarea florilor, de obicei in ulei de masline, de floarea soarelui sau de soia.

In alegerea uleiului purtator potrivit, trebuie avute in vedere urmatoarele:

Textura uleiului

Aceasta variaza, putandu-ne gasi in fata unui ulei foarte lejer si usor absorbit in piele sau, dimpotriva, dens si gras. In creme si lotiuni preparate acasa, se poate folosi orice ulei vegetal, in functie de senzatia pe care dorim sa o creeze pielii, in timp ce in balsamuri corporale si unguente se folosesc in special uleiurile “grele” (ricin, jojoba, susan). Pentru retete de exfoliante corporale sunt de preferat uleiurile de textura usoara (camelie, rosa mosqueta, macadamia, cocos, migdale dulci, samburi de caise) sau medie (nuca, arahide, avocado, masline).

Prospetimea uleiului

Uleiul nu este, spre deosebire de apa, un mediu propice pentru inmultirea bacteriilor, insa prezinta dezavantajul ca poate rancezi in timp. Daca un ulei vegetal prezinta un miros puternic, amarui, diferit de cel obisnuit pentru respectivul tip de ulei, probabil ca a rancezit.

Ambalare si pastrare

In timp ce uleiurile esentiale trebuie intotdeauna imbuteliate si pastrate in recipiente de sticla inchisa la culoare, acest lucru nu este obligatoriu pentru uleiurile purtatoare. Adesea le gasim imbuteliate in plastic (PET sau HDPE), ceea ce nu inseamna ca uleiul este inferior. Mai ales daca il folosim in scurt timp dupa cumparare. In cazul in care dorim sa pastram un ulei cat mai mult timp, este recomandabil sa nu lasam capacul deschis si sa pastram recipientul la loc racoros, ferit de lumina. Nu este nevoie sa il tinem la frigider insa. Eventual, il putem transfera intr-un recipient din sticla, adaugand putina vitamina E (pana la 1%) pentru o mai buna conservare. Uleiurile cu continut inalt de grasimi saturate, cum este cel de cocos, au viata de raft mai lunga fata de alte uleiuri.

Utilizare

Uleiurile de migdale dulci si samburi de caise sunt recomandate pentru masaj facial si corporal, ambele fiind usor absorbite in piele. Pentru persoanele care se tem de alergii la alune, se pot folosi uleiuri de samburi de struguri sau de floarea soarelui. Uleiurile de chimen negru, primula, jojoba sau rosa mosqueta sunt splendide pentru tratamente faciale, insa daca le folosim pentru masaj corporal trebuie diluate cu alte uleiuri (mai lejere), pentru ca altfel se absorb prea repede in piele.

Punctul de topire

Desi se numesc uleiuri, unele se prezinta sub forma solida. Majoritatea uleiurilor purtatoare sunt lichide la temperatura camerei, insa exista cateva tipuri care raman solide pana la o temperatura mai mare. Astfel, uleiurile cu punct ridicat de topire (deci care se lichefiaza numai la temperaturi ridicate) sunt cele de palmier, cocos, babassu, iar uleiurile cu cele mai joase puncte de topire sunt cele de monoi, neem.

Continutul de acizi grasi esentiali

Acestia sunt o componenta de baza a unei pieli sanatoase, insa corpul nostru nu are capacitatea sa ii produca, de aceea trebuie procurati prin alimentatie si intretinere corporala. Uleiurile vegetale, fie folosite in stare pura, fie introduse in formule de ingrjire a pielii, sunt indeosebi recomandate persoanelor cu piele uscata sau suferinde de eczeme ori psoriazis.

Acizii grasi esentiali se impart in doua grupuri: Omega-3 si Omega-6.

• Omega-3: acidul alpha linolenic este principalul Omega-3 gasit in plante.
• Omega-6: acidul gamma linolenic si acidul linoleic se gasesc in uleiurile vegetale.

Mai exista si acizi grasi Omega-7 si Omega-9, care nu sunt considerati acizi grasi esentiali si pe care corpul nostru ii produce.

Uleiuri cu continut mare de acizi grasi esentiali sunt cele de: argan, migdale, camelie, primula, in, samburi de struguri, arahide, canepa, kukui, susan, floarea soarelui etc. etc.

Pe langa acizii grasi esentiali, uleiurile mai contin si alte substante nutritive. Unele au in continut agenti anti-imflamatori, altele sunt relevante in protectia solara.

Aroma

Majoritatea uleiurilor purtatoare nu au miros, dar exista si uleiuri cu aroma, fie mai lejera si placuta, fie pregnanta si neplacuta. Exemple de uleiuri cu miros neplacut sunt uleiul nerafinat de avocado si uleiul de neem.

Metode de extractie preferabile

Presarea la rece: este un procedeu mecanic efectuat asupra partilor grase ale plantelor (fructe, samburi). In timpul presarii, datorita frictiunii produse, are loc o crestere in temperatura, insa ea nu trebuie sa se ridice peste 26-32 grade Celsius. Este un procedeu destul de dificil si de rar practicat, insa cel mai apreciat. Exista metode mecanice de obtinere a unei cantitati mai mari de ulei, insa in acest caz temperatura datorata frictiunii este lasata sa ajunga la 48-93 grade C. Structura moleculara a uleiului nu este perturbata, obtinandu-se un ulei destul de calitativ, economicos, insa nu ca si cel obtinut prin prima metoda analizata.

Macerarea: flori cu efecte benefice sunt macerate in ulei pentru o anumita perioada de timp, iar ulterior, prin filtrare, se obtine produsul final. Acesta detine atat proprietatile benefice ale plantei folosite, cat si pe cele ale uleiului de baza.

Exista mai multe metode de obtinere a uleiurilor vegetale, intre care extragerea cu solventi sau cu CO2, rafinarea (pentru eliminarea impuritatilor si a aromei specifice), dezodorizarea, albirea (cu ajutorul pulberei de Multani Mitti, numita si Fuller’s Earth, sau a altor argile). Uleiurile nerafinate, obtinute prin procedee mecanice, sunt cele care pastreaza atat culoarea si textura naturala a vegetalelor din care sunt extrase, cat si aroma acestora. Iar daca sunt si certificate organic, cu atat mai bine.

Sursa imaginii: Flickr

• Tweet