Curățenie mai …”verde”

31 December 2008

Truc eco-friendly: oțet / bicarbonat de sodiu + cârpă reutilizabilă = ajutați planeta + economisiți bani.

Când cumpărăm produse pentru curățenia casei, vedem mereu în supermarketuri o mulțime de șervețele și lavete de unică folosință, de toate mărimile și culorile, pentru orice întrebuințare: de la curățat cada la spălat parchetul și geamurile. Suntem o societate ce consumă și aruncă totul, din păcate… – mai e nevoie să pomenesc de farfuriile și paharele de plastic?

Este adevărat că suntem cu toții extrem de ocupați, așa cum părinții noștri nu erau. Dar dacă urmărim cantitățile enorme de gunoi generate de un singur om pe săptămână, cred că nu putem să nu ne îngrijorăm. Știu că e mult mai simplu să folosim “scurtături”: de ce să pierdem timp spălând cârpele, când putem cumpăra lavete de unică folosință pe care să le aruncăm după? Numai că, în sprijinul spiritului ecologist mai este și argumentul economisirii de bani, căci cumpărarea de produse de curățenie de unică folosință este, pe termen lung, o practică neavantajoasă. Ca să nu menționăm că producția pe scară largă de produse de unică folosință generează reziduuri de fabrică, consum de energie și deșeuri, umplând pământul cu chimicalele și substanțele sintetice din aceste produse. Ce s-a întâmplat cu tricourile vechi folosite la curățenie de către mamele noastre?

De asemenea, vom găsi pe rafturile magazinelor zeci de variante de soluții de curățenie, toate toxice și pline de chimicale tari. Specialiștii afirmă că 150 compuși chimici folosiți în produsele de curățenie au legături cu alergiile, iritațiile, defectele de naștere și chiar cancerul. Citeste mai departe »

Cum recunoaştem un produs cosmetic bio-organic?

12 November 2008

Etichetele cu ingrediente ce se pretind “naturale” sau “organice” pot fi înşelătoare!

Adesea vedem pe unele produse scris mare că ar conţine ingrediente “naturale” sau “organice”.

Marci de cosmetice organice, cele mai bune cosmetice organice, certificare organica, producatori de cosmetice organiceÎntre exemplele de astfel de ingrediente din cosmetice, să luăm ca exemplificare lanolina (lanolin), care este produsă din grăsimea lânii (ceara ce acoperă lâna naturală a oilor). Ea este folosită în multe tipuri de cosmetice, fiind de obicei trâmbiţat că este naturală, pură. Ceea ce însă nu ni se spune este că oile respective au fost probabil supuse tratamentelor cu pesticide împotriva păduchilor. Aşa că, dacă lanolina nu este purificată, urme din acele pesticide rămân în ea şi se absorb uşor în pielea noastră. Pe etichetele produselor trebuie să scrie că lanolina este purificată (purified lanolin). Numai oile din fermele organice pot oferi lanolină curată.

Adevărul este că nu există nici un fel de autoritate care să reglementeze aceste două concepte, de “natural” şi de “organic”.

Citeste mai departe »

Page 39 of 39« First...3536373839