Articole marcate cu ‘balsam de par organic’

Amintiri și noutăți

Thursday, 16 February, 2012

Amintiri și noutățiUltima vreme este o vreme a amintirilor frumoase, a rememorării părților frumoase din trecut. Și, pentru că Sideris Shop nu este doar un magazin oarecare, ci o bucățică din mine, în care pun pasiune și mult drag, amintirile nu puteau lipsi nici în acest domeniu.

În aprilie anul acesta, Sideris Shop împlinește 3 ani de existență. Amintindu-mi începuturile, mi-am amintit și de felul cum am descoperit primele cosmetice organice care se găseau în magazinele online din România pe atunci, Urtekram și Essential Care. Le-am îndrăgit încă de la început, mai ales că pe atunci obișnuiam să am reacții alergice la produsele de machiaj convenționale, iar unguentele Essential Care m-au ajutat nu doar în această problemă, ci și în a-mi lua adio de la pielea uscată.

Revenim la Urtekram, noile produse bio din Sideris Shop, disponibile de azi pe site. Primele șampoane bio pe care le-am încercat vreodată au fost chiar șampoanele Urtekram, de care am fost și sunt în continuare foarte încântată. Tot atunci am încercat și balsamul de păr și am fost la fel de mulțumită de felul în care netezește și hrănește părul.

Numele Urtekram provine din limba daneză veche și înseamnă “mic neguțător de ierburi și condimente”, iar produsele Urtekram sunt produse utile, de igienă, certificate Ecocert și realizate cu maximum de ingrediente naturale. Doar ambalajele nu le fac cinste deloc, însă fiți siguri că ceea ce se află înăuntru nu dezamăgește iubitorii de cosmetice naturale.

Gama pe care o avem momentan disponibilă include: șampon, balsam de păr, pastă de dinți, deodorant pe bază de piatră alaun, argilă Rhassoul, produse pentru bebeluși. Dacă doriți și alte produse cosmetice din gama Urtekram (geluri de duș, săpunuri lichide sau solide, loțiuni de corp etc.), nu ezitați să ne scrieți aici pe blog sau folosind datele de contact ale shop-ului și le vom aduce special pentru voi.

Truc natural pentru scalp gras, cu mătreață

Sunday, 12 February, 2012

Truc natural pentru scalp gras, cu mătreațăExfoliant pentru pielea capului, preparat acasă

Acest exfoliant capilar este extrem de ușor de preparat, chiar la fiecare spălare a părului. Este recomandat în special pentru scalpul gras sau cu mătreață. Exfoliantul îndepărtează impuritățile de la nivelul rădăcinii firelor de păr, fiind ideal de folosit o dată pe săptămână.

Iată din ce îl puteți prepara:

  • 1 linguriță zahăr brun
  • 3 lingurițe din balsamul de păr preferat (în curând în shop balsamuri de păr bio, intens nutritive)

Amestecați bine balsamul cu zahărul brun într-un recipient mic sau chiar în palmă. Aplicați cu degetele și masați pielea capului cu mișcări circulare pentru câteva minute. Apoi clătiți și spălați-vă în mod obișnuit cu șampon (și balsam, dacă aveți părul uscat, deteriorat).

Notă: zahărul poate fi substituit cu bicarbonat de sodiu, care are o capacitate bună de absorbție a sebumului în exces de la nivelul scalpului.