Articole marcate cu ‘resveratrol’

Trenduri în îngrijirea pielii – mai mult decât cosmetică

Saturday, 29 April, 2017

Vă amintiți vremurile când cosmeticele naturale și bio reprezentau noutatea absolută în materie de frumusețe? Termeni ca acid hialuronic, uleiuri esențiale, ulei de argan – păreau că vin dintr-o cu totul altă lume. Acum, pentru cititoarele și clientele noastre fidele, acestea nu mai au, practic, secrete. Însă îngrijirea pielii merge dincolo de cosmetică, iar acest lucru devine tot mai greu de ocolit. Vestea bună este că a avea o piele fină și un ten luminos nu a fost niciodată mai la îndemână. Sau mai accesibil.

Trenduri in ingrijirea pielii - mai mult decat cosmetica

1 – o piele frumoasă înseamnă un tract digestiv sănătos – renunță la alimentele care îți crează orice stare de disconfort digestiv și fii atentă la combinațiile greșite de alimente (fructele se mănâncă întotdeauna la mare distanță de alte alimente, carbohidrații se combină cu legume/verdețuri, nu cu proteine etc.). Tot mai mult auzim despre importanța probioticelor, și mai ales dată fiind alimentația contemporană, acestea devin tot mai necesare. Consumă iaurt natural și varză murată, acestea fiind bogate în probiotice. O digestie bună este indispensabilă bunei funcționări a organismului, altfel acesta nu poate absorbi din alimente nutrienții de care are nevoie, ceea ce duce și la un aspect îmbătrânit al pielii. Apa călduță cu lămâie dimineața pe stomacul gol și pastila probiotică cu miliarde de bacterii sunt ceva de care probabil știi și deja practici, dar dacă nu, îți reamintim și noi.

2 – frumusețea ingerabilă – îngrijirea nu mai înseamnă doar creme, uleiuri, tratamente cosmetice. Caută să adopți o alimentație cât mai naturală și cu surse de nutrienți reali. Acidul hialuronic, de care pomeneam la început, a devenit extrem de important în menținerea tinereții, nu doar ca ingredient în cosmetice, ci și ingerabil. Acesta ajută la încetinirea îmbătrânirii pielii, reducerea ridurilor, tonusul mai bun al tenului. În combinație cu alte suplimente (vitamina E, coenzima Q10, resveratrol), acidul hialuronic duce la o piele incredibil de suplă și fină. Și Sideris Shop are o colecție demnă de luat în seamă atunci când vine vorba de seruri faciale și creme cu acid hialuronic.

3 – produse de curățare mai blânde – felul în care ne curățăm tenul a evoluat și el, renunțându-se tot mai mult la produsele dure, care distrug bariera naturală a pielii, favorizând inflamația acesteia și deci acneea, eczema, cuperoza. Exfoliantele pentru ten și demachiantele cele mai de succes sunt cele fine, cât mai naturale.

4 – tratamentul dezechilibrelor hormonale prin schimbarea stilului de viață – dacă nu poți slăbi deși faci mult sport și ești mereu la dietă, dacă te simți obosită aproape zilnic, dacă ai depresii recurente etc., cel mai probabil glanda tiroidă nu funcționează așa cum trebuie. Expresia dezechilibru hormonal fiind atât de frecvent utilizată, și-a pierdut poate greutatea, însă ea este cauza majorității bolilor și afecțiunilor din societatea modernă, femeile fiind în special afectate. Sunt multe de discutat despre tiroidă, fie că discutăm despre hipo sau hipertiroidism, cel mai probabil vei recunoaște simptomele unuia sau altuia. Este important să îți faci analizele și să citești foarte mult despre stilul de viață adecvat în aceste afecțiuni, înainte de a aborda tratamentul prin hormoni tiroidieni. Foarte pe scurt, fierul, seleniul, vitaminele D și B12 trebuie să fie nelipsite din planul tău.

Și, așa cum am mai subliniat și în alte rânduri, încearcă să trăiești frumos, caută căi de eliberare de stres și de frustrări, găsește o ocupație sau măcar un hobby care să te entuziasmeze, iubește și oferă în jur bunătate!

Cu drag de verde,
Cristina

Îngrijire specială pentru zona din jurul ochilor?

Tuesday, 21 January, 2014

Pentru că zona din jurul ochilor este specială, adesea mai subțire și sensibilă, predispusă la ridare mai rapidă în comparație cu restul feței, necesită îngrijire foarte atentă.

Ce să nu facem?

Să nu agresăm zona din jurul ochilor în timpul demachierii, iar când efectuăm gomaj sau măști faciale, să o ocolim.

Am mai scris aici alte câteva mici trucuri despre evitarea apariției ridurilor și aici câteva idei pentru prevenirea și ameliorarea cearcănelor și pungilor de sub ochi.

Să nu cumpărăm o cremă de ochi care conține multe chimicale și un preț piperat. Adesea am observat la cosmeticele convenționale că cremele contur ochi conțin exact aceleași ingrediente ca și cremele pentru ten ale acelorași brand-uri, fiind însă la gramaj mai mic și preț mai mare. Total nejustificat. Cel puțin la cremele bio sau naturale – acelea care sunt cu adevărat astfel – măcar ne putem bucura de o compoziție ireproșabilă, curată, unde prețul se explică prin absența ingredientelor de umplutură și prezența în număr mare a activelor de calitate. Atenție deci atunci când dați banii pe un produs cosmetic scump, ar fi bine să citiți atent lista de ingrediente, pentru a vă asigura că respectiva cremă contur ochi conține antioxidanți și ingrediente antirid din abundență. Și, evident, că nu conține ingrediente, fie ele și naturale, care vă pot provoca dvs. iritații sau alergii.

Cum se aplică o cremă contur ochi?

Prin tapotări ușoare cu degetele inelare – dovedite a exercita cea mai ușoară presiune – începând de la colțul exterior al ochiului înspre interiorul pleoapei inferioare.

Crema de ochi se aplică înaintea cremei hidratante pentru ten.

Mai jos o scurtă prezentare a sugestiilor noastre pentru îngrijirea acestei zone. Citeste mai departe »

Noutăți naturale

Thursday, 8 December, 2011

După cum v-am obișnuit, în Sideris Shop mereu aducem produse noi, naturale. Cu trecerea timpului, apar tot mai multe cosmetice apetisante, din ingrediente pure, iar noi ne conformăm și le aducem în shop pentru voi.

Noutăți naturale1. PRODUSE PENTRU TEN ACNEIC:

  • demachiant + mască pentru ten acneic
  • cremă tratament pentru ten acneic
  • set pentru ten acneic

2. CREME PENTRU CONTURUL OCHILOR:

  • cremă pentru ochi cu cafeină, împotriva cearcănelor și pungilor de sub ochi
  • cremă pentru ochi antirid, cu resveratrol

Noutăți naturale3. PARFUM SOLID CEDRU, cu note de fructe confiate, labdanum și bergamota, continuând cu note de conifere, lemn proaspăt tăiat și dulceața subtilă și bogată a ambrei.

4. CEARĂ DE SOIA pentru crearea parfumurilor solide

5. PRODUSE PENTRU VIITOARE MĂMICI ȘI PENTRU BEBELUȘI:

  • cremă antivergeturi
  • săpun natural pentru bebeluși cu unt de shea și gălbenele
  • cremă pentru bebeluși cu gălbenele și sunătoare

Noutăți naturale6. PRODUSE PENTRU TEN SENSIBIL:

  • săpun cu mușețel și unt de shea
  • cremă cu mușețel pentru ten sensibil

Vă așteptăm să le testați și să ne spuneți părerea voastră!

Ce produse 100 Percent Pure Cosmetics am încercat

Tuesday, 13 September, 2011

Ce produse 100 Percent Pure Cosmetics am încercatSunt foarte entuziasmată de compoziția 100% pură a acestor produse cosmetice! Până în clipa de față am întâlnit doar creme de tip balsam (deci fără apă) care să fie 100% pure. Însă 100 Percent Pure înseamnă și creme lejere, nu exclusiv din unturi și uleiuri, care substituie apa cu sucul de aloe vera și apele florale. 100 Percent Pure sunt cosmetice viu colorate și cu arome incredibil de puternice și plăcute, însă toate culorile și parfumurile provin numai din fructe și legume. Compania nu utilizează nici măcar pigmenți minerali! Este o gamă de produse cosmetice cu ingrediente certificate bio, organic, și vegane, adică fără ingrediente de natură animală. În plus, cosmeticele naturale 100 Percent Pure nu sunt testate pe animale. De altfel, ingredientele lor fiind toate food grade, testarea nu este necesară. Produsele nu conțin nici alcool, substanțe de umplutură sau conservanți sintetici, fiind în integralitatea lor alcătuite din elemente active.

Precum știți, chiar dacă instituțiile de certificare organică permit includerea în cosmetice a conservanților sintetici de genul benzoatului de sodiu sau a fenoxietanolului, în Sideris Shop nu veți găsi așa ceva. Tocmai de aceea, gama 100% Pure Cosmetics este reprezentativă pentru ceea ce dorim noi să promovăm în materie de cosmetice, alături de alte game grăitoare în materie de 100% natural, mărci pe care le iubim și promovăm – menționez doar Essential Care și Balm Balm.

Știți că de obicei sunt succintă și la obiect, fără prea multe cuvinte de umplutură, însă această gamă de cosmetice mi-a plăcut în mod special și am tțnut să o prezint astfel precum merită.

Iată ce produse am testat din gama 100 Percent Pure:

Spuma demachiantă cu Eucalipt pentru ten gras și acneic – o soluție pentru curățarea tenului foarte, foarte eficientă, cu efect puternic matifiant, ale cărei efecte s-au observat, cel puțin în cazul meu, după 2 zile de la utilizarea ei seara. Nu am utilizat-o și pentru îndepărtarea machiajului ochilor, pentru că mi s-a părut foarte puternică și am dorit să evit riscul de iritații. Astfel, am rămas fidelă uleiului de măsline + jojoba ca demachiant de ochi, iar această spumă o folosesc ulterior, pentru eliminarea impurităților de pe ten, gât și decolteu.

Spuma demachiantă conține: alge (kelp, lăptucă de mare, spirulină), ceai verde, argilă verde de mare, ulei de cocos saponificat, vitamina C, vitamina E, ulei de cătină albă, ulei de măceșe, extracte de rodie, sâmburi de grapefruit și rozmarin, uleiuri esențiale de tea tree, eucalipt și mentă, extracte de scorțișoară, cimbru, gențiană și oregano.

Ce produse 100 Percent Pure Cosmetics am încercatCrema pentru conturul ochilor cu Cafeină – o cremă genială, cu efect matifiant, care se absoarbe foarte rapid în piele și care are efectul de a atenua cearcănele negre și pungile de sub ochi. Are o aromă subtilă foarte plăcută.

Crema pentru ochi conține: ceai verde organic, hidrosol de gălbenele organic, ulei organic de măceșe, cafea verde organică, vitamina E, vitamina C, extracte de fruct de cafea, rozmarin organic, oregano organic, cimbru organic, extracte de sâmburi de grapefruit organic și gențiană organică, vanilie organică, ceară candelilla.

Șamponul cu Miere și Lapte de Cocos – miroase delicios a cappuccino și caramel! Lasă părul foarte curat și cu o aromă minunată, persistentă.

Șamponul conține: miere, concentrate de ceai verde, brusture, urzică, rozmarin, mentă, petale de trandafir, gălbenele și hibiscus, suc de aloe, vitamina E, pudră de lapte de cocos, ulei de cocos saponificat, proteină de orez, proteină de grâu, panthenol, fulgi de ovăz coloidal, ulei de neem, acid citric, extracte de caprifoi japonez, sâmburi de grapefruit, cimbru, oregano, scorțișoară, rozmarin, lavandă și gențiană, aromă de nucă de cocos. Practic, are toate activele necesare unui șampon sănătos!

Cremă hidratantă organică cu Resveratrol din vin roșu – cremă pentru prevenirea ridurilor cu textură lejeră, plăcută, cu aromă de vin sec. Deci se poate obține o astfel de textură și fără apă sau conservanți sintetici. Asta voiam să știu.

Crema conține: apă florală de trandafir organică, suc de aloe vera organic, ulei din semințe de struguri, ulei de rodie, ceară de candelilla, resveratrol, extract din vin roșu, extract de ceai verde organic, vitamina C, vitamina E, extract de strugure tămâios, unt de avocado, caprifoi japonez, acid hialuronic.

Ce produse 100 Percent Pure Cosmetics am încercatGel de duș cu Nucă de Cocos – un flacon imens cu gel de duș (l-aș numi mai degrabă spumă de duș, pentru că arată lichid în flacon, însă atomizorul îl eliberează sub formă de spumă abundentă). Este puternic aromat, relaxant, dulce, iar pielea rămâne foarte hidratată și catifelată. Se poate aplica ulei de cocos sau ulei de Monoi Cocos după spălare, pentru menținerea unei arome în ton.

Conține: suc organic de aloe organic, hidrosol de trandafir organic, hidrosol de lavandă organică, ulei de cocos saponificat, aromă de nucă de cocos, extracte de cocos, ceai verde organic, gălbenele, fruct de cactus, rodie, boabe de acai, boabe goji, fruct de noni, fruct de maqui, soc, mură, zmeură organică, sâmburi de grapefruit, caprifoi japonez, acid hialuronic.