Articole marcate cu ‘vitamina E’

Sampon cu Nigella si Oregano pentru un par sanatos

Wednesday, 2 June, 2010

Sampon cu Nigella si Oregano pentru un par sanatosIngredientele de care aveti nevoie pentru aceasta reteta se dilueaza intr-un sapun lichid natural neutru, fara parfum. Sau puteti sa va preparati o solutie de spalare din cca. 45 ml glucozida de cocos si cca. 45 ml apa fiarta si racita, eventual si un varf de cutit de guma xanthan pentru ingrosare.

  • 90 ml sapun lichid neutru sau solutie preparata conform celor de mai sus
  • 5 ml ulei de nigella sativa (chimen negru)
  • 20 picaturi ulei esential de oregano
  • 5 picaturi vitamina E sau panthenol
  • 20 picaturi extract samburi de grapefruit.

Se amesteca toate si se pastreaza intr-un recipient potrivit.

Samponul are efect antibacterian, lupta impotriva matretii si caderii parului. Merita incercat.

Sursa imaginii: Flickr

Un foarte eficient deodorant homemade

Tuesday, 20 April, 2010

Un foarte eficient deodorant homemadeDeodorant, nu antiperspirant. Este o reteta intalnita in mai multe surse, se pare ca este o crema deodoranta multumitoare pentru foarte multe persoane, iar personal sunt intru totul de acord cu acest punct de vedere. Este intr-adevar cel mai eficient deodorant pe care l-am folosit, nu pateaza hainele, este placut pe piele si cu siguranta il veti avea foarte mult timp.

Ingrediente:

5 linguri unt de shea, mango sau cacao (eu am folosit shea);
3 linguri bicarbonat de sodiu;
2 linguri amidon de porumb;
10 picaturi vitamina E;
10 picaturi ulei esential (am folosit tea tree, pentru efectul antibacterian, si portocala).

Untul de shea se incalzeste pe baie de aburi, pana devine maleabil. Se lasa la racit cateva minute, iar cand ajunge aproape de temperatura mainii, se adauga bicarbonatul de sodiu si amidonul, incet-incet, pentru a nu se forma cocoloase. (In locul bicarbonatului de sodiu se poate adauga piatra de alaun sub forma de pudra, un mineral cu efect astringent si deodorant natural.) Apoi se adauga vitamina E, iar inainte de a se raci complet, se adauga si uleiurile esentiale si se amesteca bine. Va iesi o crema de consistenta grisului cu lapte, care insa se va intari ulterior. Se pastreaza in recipiente cosmetice cu capac. Folosind cantitatile de mai sus veti umple un recipient de cca. 100 grame.

La fiecare aplicare se foloseste o cantitate mica de crema, care trebuie lasata 1-2 minute sa intre bine in piele.

Nota: in loc de unt de shea, puteti folosi ulei de cocos, si acesta se va intari dupa racire, dar nu intr-atat ca si untul vegetal. Iar tinut la temperaturi mari, se poate topi mai rapid. Eventual, puteti folosi atat unt vegetal, cat si ulei de cocos.

Incercati aceasta reteta, chiar merita!

Sursa imaginii: Flickr

Update: Dupa cateva luni de utilizare a acestui deodorant crema, am remarcat ca pielea este foarte neteda, fara iritatii si alte probleme, ceea ce consider ca este un beneficiu major – datorat untului de shea si amidonului. Efectul deodorantului nu este de blocare a porilor, ci de prevenire a mirosului neplacut, rol pe care il indeplineste cu brio. Cred ca este cea mai buna solutie in materie de deodorante naturale gasite pana in prezent.

Uleiuri purtatoare

Friday, 16 April, 2010

Uleiuri purtatoareUleiurile vegetale pure pot fi folosite ca atare sau ca baza pentru diluarea diverselor uleiuri esentiale. Pe langa uleiurile pure, mai exista si varianta de macerate uleioase, cum sunt cele de galbenele, sunatoare, arnica, flori de smochin; acestea se obtin prin macerarea florilor, de obicei in ulei de masline, de floarea soarelui sau de soia.

In alegerea uleiului purtator potrivit, trebuie avute in vedere urmatoarele:

Textura uleiului

Aceasta variaza, putandu-ne gasi in fata unui ulei foarte lejer si usor absorbit in piele sau, dimpotriva, dens si gras. In creme si lotiuni preparate acasa, se poate folosi orice ulei vegetal, in functie de senzatia pe care dorim sa o creeze pielii, in timp ce in balsamuri corporale si unguente se folosesc in special uleiurile “grele” (ricin, jojoba, susan). Pentru retete de exfoliante corporale sunt de preferat uleiurile de textura usoara (camelie, rosa mosqueta, macadamia, cocos, migdale dulci, samburi de caise) sau medie (nuca, arahide, avocado, masline).

Prospetimea uleiului

Uleiul nu este, spre deosebire de apa, un mediu propice pentru inmultirea bacteriilor, insa prezinta dezavantajul ca poate rancezi in timp. Daca un ulei vegetal prezinta un miros puternic, amarui, diferit de cel obisnuit pentru respectivul tip de ulei, probabil ca a rancezit.

Ambalare si pastrare

In timp ce uleiurile esentiale trebuie intotdeauna imbuteliate si pastrate in recipiente de sticla inchisa la culoare, acest lucru nu este obligatoriu pentru uleiurile purtatoare. Adesea le gasim imbuteliate in plastic (PET sau HDPE), ceea ce nu inseamna ca uleiul este inferior. Mai ales daca il folosim in scurt timp dupa cumparare. In cazul in care dorim sa pastram un ulei cat mai mult timp, este recomandabil sa nu lasam capacul deschis si sa pastram recipientul la loc racoros, ferit de lumina. Nu este nevoie sa il tinem la frigider insa. Eventual, il putem transfera intr-un recipient din sticla, adaugand putina vitamina E (pana la 1%) pentru o mai buna conservare. Uleiurile cu continut inalt de grasimi saturate, cum este cel de cocos, au viata de raft mai lunga fata de alte uleiuri. Citeste mai departe »

Deodorantul pe care poti sa il realizezi singura – I

Tuesday, 9 March, 2010

Deodorantul pe care poti sa il realizezi singura   IDupa cum stiti, deodorantele naturale nu sunt la fel de eficiente ca si cele cu multe si “colorate” ingrediente. Dar sunt naturale. Daca ne intereseaza acest din urma lucru si dorim o aroma placuta, o protectie… de mai scurta durata, insa fara potentiale efecte secundare, retetele de mai jos sunt un “must do”:

1. Deodorant lichid pentru recipient deo-roller

  • jumatate de recipient de apa florala sau apa distilata
  • jumatate de recipient de glicerina vegetala
  • jumatate de lingurita ulei esential de chiparos

In locul unui singur ulei esential se poate folosi o combinatie de uleiuri, ca de exemplu: a. geraniu, chiparos, bergamot; b. rozmarin si lavanda; c. lemongrass, lime si portocala; d. salvie si piper etc.

Uleiurile esentiale se dilueaza in glicerina, apoi se adauga apa. Se “gazduieste” totul in recipient deo-roller de 50 ml si se agita inainte de fiecare folosire. Citeste mai departe »

Masca faciala cu spirulina si vitamina E

Saturday, 20 February, 2010

Masca faciala cu spirulina si vitamina EDaca este sambata… este ziua in care ne putem dedica putin timp pentru masca saptamanala de curatare si ingrijire. De aceasta data, va propun o masca de un verde-viu incredibil, compusa din cele mai hranitoare elemente pentru ten. “Actorul” principal: spirulina pulbere.

Am folosit, dupa reteta producatorului:

  • o lingura spirulina pulbere
  • o lingura apa florala de cimbru (pentru ten mixt si cu acnee rebela; in functie de problemele tenului, se pot folosi hidrolate de hamamelis, ienupar, trandafiri, lavanda etc. sau chiar apa plata)
  • 10 picaturi vitamina E.

Preparatul se poate tine la rece inainte de aplicare. Se foloseste pe tenul curatat in prealabil, putin umed, si se lasa sa actioneze 15 minute. Se indeparteaza cu apa calduta, dupa care se tonifica tenul cu apa rece si se aplica o crema naturala sau un ulei facial.

Nota: la masca se poate adauga si argila.

Nota 2: atentie, mirosul acestui preparat nu este unul tocmai placut… – ceea ce insa nu-i diminueaza calitatile.

Sursa fotografiei: Flickr

Produse naturale de makeup in Sideris Shop

Friday, 22 January, 2010

Farduri minerale de pleoape Suncoat, machiaj mineralDe astazi puteti achizitiona din Sideris Shop o noua gama de produse, de asta data produse de decorare. Este vorba despre brand-ul canadian Suncoat, care cuprinde o gama destul de variata de produse pentru machiaj:

  • fond de ten lichid
  • fard mineral de pleoape
  • tus pentru pleoape
  • rimel
  • gloss pentru buze
  • dizolvant pentru unghii

Fond de ten natural lichid SuncoatSa va spun foarte pe scurt ca nuantele pentru fondul de ten sunt patru la numar: Transparent, Ivory, Classic Tan si Bronzer. Ingredientele fondului de ten sunt: apa, dioxid de titan, glicerina, cetyl alcohol, isopropyl palmitate, glyceryl stearate, stearyl alcohol, unt de shea organic, caprylic / capric triglyceride, ulei de soia organic, aloe vera organica, oxizi de fier, extract de grapefruit, ulei de canepa, tocopherol acetate, ascorbic acid, retinyl palmitate.

Fardurile de pleoape sunt alcatuite din pigmenti minerali si amidon de porumb certificat organic. Nuantele disponibile sunt: African Violet, Taupe, Olive Green, Chocolate, Opal, Silver Grey, Jade Green, Navy Blue. Aceste produse sunt potrivite si pentru ochii sensibili. Citeste mai departe »

Ulei antibacterian pentru masajul mainilor si al picioarelor

Tuesday, 12 January, 2010

Ulei antibacterian organic pentru maini si picioareAcest preparat face minuni pentru cuticule uscate sau maini uscate si zdrelite. Este bun si pentru picioare, ca ajutator in pedichiura.

Ingrediente:

Termen de valabilitate: 6 saptamani.

Nota personala: veti observa ca amestecul de uleiuri vegetale si glicerina da ca rezultat un produs nu prea uleios, usor de aplicat si usor absorbit de piele.

Adaptat dupa o reteta din The Green Beauty Guide

Solutii naturale anti-vergeturi

Thursday, 29 October, 2009

Solutii naturale si bio pentru prevenirea si tratamentul vergeturilorCateva idei culese din mai multe surse de-a lungul timpului pentru problema vergeturilor.

Prevenirea aparitiei vergeturilor

  • consumul grasimilor bune: ulei de peste, peste gras, uleiuri vegetale presate la rece crude (adica nu folosite in prajeli);
  • consum suficient de apa;
  • masaj riguros cu unt de cacao sau unt pur de shea cel putin o data pe zi, pentru a hrani pielea si a imbunatati circulatia in zonele afectate de vergeturi (abdomen, solduri, piept); pot fi folosite si creme ce au ca principal ingredient untul de shea sau de cacao, cum sunt Shea Body Butter (o crema pe care trebuie sa spun ca pur si simplu o ador, desi va previn ca are un miros putin intepator), Cocoa Body Butter, Shea & Jojoba etc. Si uleiul de argan este indicat in aceasta problema. La dus si baie pot fi folosite sapunuri speciale naturale care amelioreaza vergeturile. Puteti apela si la uleiul esential de lemn de trandafir. Folositi 4 picaturi de ulei esential de trandafiri diluat intr-o lingura de ulei de masline si masati-va zonele afectate in fiecare seara, dupa dus, cu acest preparat. Multumesc Madalinei pentru ca mi-a sugerat acest truc! Uleiul esential de trandafiri veritabil este extrem de scump si se gaseste in recipiente minuscule de obicei (1 ml), insa daca vi-l permiteti, este considerat un deliciu. In Sideris Shop avem in cantitate limitata ulei esential de lemn de trandafir bio la 100 ml.

Tratamentul vergeturilor

  • este dificil sa le facem sa dispara, insa vergeturile pot fi atenuate in timp, de exemplu prin masajul zonelor afectate cu vitamina E pentru uz cosmetic.
Sursa imaginii: Flickr.

Adio, Mayam…

Saturday, 26 September, 2009

Mayam - cosmetice fabricate manual in Romania din ingrediente bio organiceCu multa tristete trebuie sa scriu totusi acest articol, ca sa raspund astfel tuturor mailurilor care vin pe adresa contact [at] sideris . ro. Am raspuns in mod individual catorva, insa ele continua sa vina in numar mare.

Prin urmare: sampoanele Mayam Clear d’Azur si Heal Me River nu mai exista. Nici Baby Bath sau Baby Hair. Nici uleiul de cocos la 200 ml. Iar curand se vor epuiza si cremele si restul de produse REALIZATE MANUAL IN ROMANIA sau imbuteliate aici.

Aceasta intrucat niste inspectori au concluzionat ca in Romania cosmetice lucrate manual nu trebuie sa existe, ci numai acelea realizate “pe banda”. In pofida faptului ca in tari ca Anglia, Germania, SUA cosmeticele fabricate manual sunt foarte cerute si apreciate… Mai ales cele realizate din ingrediente certificate organic sau provenite prin fair trade. De fapt, si la noi sunt cerute si apreciate, o dovedesc opiniile pozitive de pe site-ul Sideris, dar si de pe forumuri etc. Marturisesc ca am primit un singur review negativ de la o mamica pentru gelul de baie pentru bebelusi, insa acelasi produs este extrem de dorit si de apreciat de celelalte persoane care mi-au scris. Cred ca despre sampoane am citit si auzit numai de bine, la fel despre superbele creme faciale 4 Elements si Renew Me.

Ei bine, din acest motiv nu mai exista sampoanele si gelurile de dus, dar nici solutiile de igiena pentru copii. Stocurile sunt mici si se vor epuiza totalmente in cateva saptamani probabil, iar eu regret enorm ca nu am reusit sa “pun deoparte” nici macar pentru mine cateva din produsele care nu mai exista.

De la Mayam vom avea pe viitor doar uleiurile vegetale, unturile exotice, uleiurile esentiale, vitaminele cosmetice si alte bucati de “natura imbuteliata”, cum le numeste producatorul. Dsigur, nu variantele lor imbuteliate in tara, ci cele imbuteliate in Germania pentru Mayam.

Page 2 of 212
Sideris Organic Shop - Magazin bio, cosmetice organice, produse naturale ecologice
Află ultimele noutăţi eco
Sideris Ecoblog - Abonament RSS Sideris Ecoblog - Abonament Newsletter
Nu cumpar produse testate pe animale! Magazin de ecologie  povesti cu talc Adopta un catel! Les Essences d`Amelie Gourmet - Raw Food - Green Center Spa