Guacamole – gustare vegană ușor și rapid de preparat

De câtăva vreme am tot preparat guacamole, deoarece este cea mai rapidă și sănătoasă rețetă vegetariană/vegană care îmi vine în minte, mai ales că am început să fiu perpetuu aprovizionată cu avocado.

Pentru cei care nu au încercat niciodată rețeta, gustul este apropiat de cel al salatei de vinete, însă guacamole are beneficiul major că toată compoziția este crudă și nutritivă. Se poate consuma pe felii de pâine sau pe chipsuri – desigur, ar fi preferabile variante naturale, fără conservanți și aditivi.

Ingrediente pentru guacamole:

  • 2 fructe de avocado bine coapte
  • 2 roșii
  • 1 ceapă (puteți folosi ceapă verde)
  • o lingură zeamă de lămâie
  • sare
  • boia de ardei și piper (sau chili pudră)
  • o lingură ulei de măsline (opțional).

Avocado se curăță și se pisează cu furculița, apoi se stropește cu zeamă de lămâie. Se adaugă ceapa și roșiile tăiate cuburi, precum și condimentele și uleiul. Eu adaug uneori la final o linguriță de semințe de in.

Cum spuneam, acest preparat asigură o masă sănătoasă, gata în 5 minute. Poftă bună!

6 comentarii

  1. Cunoscand toate beneficiile fructului de avocado am incercat aceasta reteta cu dorinta ferma de a o include in meniul meu. Dar nuuuuu-mi place! Deloc. Am adaugat avocado (cantitate mica) la salata cu pui si acolo nu ma deranjeaza.

  2. Mie imi place foarte mult gustul de avocado, il mananc deseori simplu, doar stropit cu zeama de lamaie. Sunt mai multe soiuri , eu il prefer pe cel rotund, cu coaja usor maronie, e mai untos si mai gustos decat cel cu forma de para. Iar cand devine guacamole…e irezistibil!! :)

  3. Mamica Bio

    Si mie imi place gustul, nu pun nici macar zeama de lamaie cand il mananc simplu! Cand il pregatesti cu altceva, e bine sa lasi samburele in vasul respectiv, ca sa nu se inegreasca „preparatul” – am vazut pe youtube si am si probat, ca uneori nu mananc decat jumatate, iar cealalta jumatate o las la frigider si cate 2-3 zile cu samburele in ea.
    Apropos de paine, noi am inlocuit-o aproape integral cu felii crocante de cereale integrale (Finn Crisp sau similar) – sunt absolut delicioase si se potrivesc foarte bine cu guacamole si nu numai!

  4. Pingback: BioBeauty Blog » Detoxfierea dupa Sarbatori si reduceri

  5. Am mai incercat odata, eu nu puneam chili. Si acum imi place.

Scrie-ne părerea ta

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Navigate