Paul McCartney promovează vegetarianismul

Sir Paul McCartney, care a devenit vegetarian în urmă cu 30 de ani, susține că regimul vegetarian adoptat de cât mai mulți oameni ar contribui semnificativ la reducerea gazelor de seră rezultate din creșterea animalelor.

Așadar, vegetarianismul nu este doar o opțiune personală de îmbunătățire a sănătății și de considerație față celelalte specii împreună cu care populăm Terra, ci și o atitudine eco-friendly. Industria creșterii animalelor, pe lângă emisiile de gaz metan, folosește surse enorme de apă și crește poluarea prin necesitatea folosirii de chimicale în agricultură (pentru nutrețuri). 70% din fostele păduri din Amazon au fost transformate în pășuni pentru animale, efectivele de animale folosind în prezent 30% din suprafața de uscat a Terrei. Creșterea animalelor pentru carne generează mai multe gaze de seră decât toate mașinile și camioanele din lume luate împreună, conform unui raport United Nations din 2005. Până și Barack Obama a recunoscut recent că industria cărnii constituie un dezastru pentru mediu.

Lipsa mondială de hrană este exacerbată de plantarea de nutrețuri pentru hrănirea animalelor. O schimbare a regimului alimentar pe scară largă către o dietă fără carne (sau măcar cu mai puțină carne) ar ajuta populațiile sărace din lume, spune artistul. Veniturile mai mari ale societăților dezvoltate cresc și consumul de proteine animale, de unde folosirea mai multor semințe vegetale pentru hrana animalelor, în loc ca acestea să ajungă direct la oamenii săraci. Deja 60% din recoltele din America de Nord și Europa occidentală sunt folosite pentru producția de carne.

Sir Paul McCartney mai militează și pentru economisirea de electricitate, folosirea centralelor termice cu chibzuință și numai cât este necesar, cumpărarea becurilor ecologice și folosirea bicicletei în locul autoturismului.

Sursa informației: The Independent

Scrie-ne părerea ta

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Navigate