Cu câțiva pași mai aproape de planetă – Partea a IV-a

Încă un șir de gesturi ecologice mărunte, dar importante, pe care fiecare le putem aplica în viața de zi cu zi:

23. Farfurii și pahare de plastic de unică folosință?

Multa lume încă preferă să folosească farfurii de plastic de unică folosință, ca să evite spălatul vaselor, deși nu suntem așa presați de timp încât să nu putem folosi un minut pe zi pentru a ne spăla propria farfurie. Din păcate, românul trecut prin era prohibițiilor dorește acum să consume cât mai mult, iar farfuriile și paharele de plastic par a fi în top în ceea ce privește obiectele cele mai aruncate…

24. Plasmă?

Alegerea televizorului tradițional în locul celui cu plasmă este un demers optim pentru reducerea consumului de energie, cu atât mai mult cu cât UE va impune o lege în acest scop. Televizoarele cu plasmă consumă de 4 ori mai multă energie decât cele obișnuite.

25. Fiți green când folosiți cuptorul

Putem folosi în mod eficient, dar mai ecologic, cuptorul, atunci când coacem bunătăți. Putem evita preîncălzirea cuptorului dacă nu este absolut necesară. Deschiderea cuptorului tot la câteva minute în timpul coacerii este tentantă, mai ales la începători, dar risipește cam 25% din căldură, deci necesită mai multă energie în continuare. Economisim energie și prin închiderea focului cu vreo 2 minute înainte de timpul recomandat pentru copt, căci căldura generată înauntru poate termina treaba foarte bine. Când am terminat, putem lăsa deschis cuptorul, pentru a încălzi bucătăria.

26. Scutece refolosibile

Da, ați citit bine. Acum există așa ceva, scutece din material textil (bumbac sau cânepă), cu rezerve de hârtie înlocuibile, care se spală extrem de ușor, economisesc bani și nu poluează mediul înconjurător. Un copil generează în medie o tonă de scutece în anii de purtat scutec, căreia îi ia 100 de ani să se degradeze. În plus, scutecele de unică folosință gen Pampers conțin dioxină, datorită înălbirii lor cu clor, care, fără a dori să creez panică, este toxică pentru bebeluș. Am să revin cu un articol foarte practic despre acest topic.

27. Vopsele ecologice

Mai nou, conform normelor europene, și producătorii de la noi trebuie să reducă prezența în vopsele a compușilor organici volatili (cei ce dau cunoscutul miros de vopsea), care, inhalați, pot afecta persoanele cu anumite sensibilități, mai ales astmaticii. Cumpărați vopsele lavabile, tencuieli, amorse, emailuri, grunduri și lacuri ecologice, se găsesc la firmele Kober, Fabryo, Policolor, Düfa Deutek etc. Chiar dacă prețul pare mai mare, nu uitați că vopselele pe baza compușilor volatili trebuie diluate cu solvent, al cărui cost multă lume nu îl ia în considerare. Or, vopselele ecologice presupun diluare cu apă, astfel că se compensează costul final.

28. Reciclați telefoanele mobile vechi

Acum în sediile Vodafone se primesc spre reciclare telefoanele celulare stricate sau pe care posesorii vor să le înlocuiască. Acest demers este valabil și pentru telefoanele abonaților celorlalți operatori, nu este un serviciu doar pentru clienții Vodafone.

29. Plata facturilor online

Acest gest reduce emisiile de carbon (căci nu va deplasați), reduce consumul de hârtie (căci nu vi se printează chitanța, ci o aveți doar în format electronic) și… reduce și stresul sau nervii pierduți cu statul la coadă.

30. Resturile de la masă

Întotdeauna mi s-a părut extrem de trist gestul de a arunca ceea ce rămâne de la o masă. Întâi și întâi, dacă e vorba despre ceva ce nu se strică de azi pe mâine, păstrați la frigider; în al doilea rând, să le dam mai bine oamenilor săraci; în al treilea rând, dacă nu dăm oamenilor săraci (care e drept că nu apar în cale atunci când ai nevoie de ei), să le dăm câinilor din jurul casei sau blocului.

31. Înainte de a arunca la gunoi, să ne gândim de două ori

Să ne gândim dacă nu cumva putem refolosi acel obiect sau să îl dăm cuiva în nevoie.

Vezi și articolele “Cu câțiva pași mai aproape de planetă” – partea I, partea a II-a și partea a III-a.

1 comentariu

  1. o sa iau in consideratie observatia ta, insa vreau sa iti spun ca eu consider ca daca faci ceva, care stii ca nu are sansa de reusita, consumi energia care poate fi utilizata in alt mod eficient, consider ca ajungi pana la stupiditate! sunt putin mai acid, insa nu ii desconsider pe ecologisti!

Scrie-ne părerea ta

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Navigate