chimicale vopsea de par

7 Posts ACASĂ

Cum prevenim încărunțirea prematură

Cu excepția cazului în care ești o foarte mare norocoasă, știi probabil cât sunt de neplăcute acele fire albe, care nu deranjează doar ca și aspect, ci și pentru că tind să fie mai aspre și groase decât restul părului și nu se lasă coafate cu ușurință.

Firele albe sunt o preocupare esențială chiar și în rândul persoanelor de 20-30 de ani. De ce este atât de răspândită încărunțirea prematură și cum o putem preveni? Există metode naturale pentru a întârzia procesul de albire a părului? Acestor întrebări încercăm să le oferim un răspuns în cele ce urmează.

Nuanțatoare naturale pentru păr

Ore petrecute în saloane de coafură, milioane cheltuite, expunere repetată la chimicale nocive (amoniac, peroxid de hidrogen, p-fenilendiamină…) – și cu toate acestea, atât de multe femei își vopsesc chimic părul. Chiar și dintre cele care, altfel, au un stil de viață preponderent sănătos.

Este adevărat că și societatea exercită o presiune asupra femeii, în special atunci când vine vorba despre acoperirea firelor albe. Însă tendințe de vopsire a părului se manifestă și la vârste mai fragede, precum o știm cu toții. Din păcate, cu cât organismul este mai fragil, cu atât chimicalele din vopseaua de păr își lasă amprente mai puternice asupra acestuia. Ca să nu mai pomenim de personalul angajat la saloanele de coafură, care practic este expus non-stop la inhalarea de chimicale cu potențial cancerigen.

Vopsirea părului cu Indigo

Henna neagră?

Indigofera tinctoria este o plantă care conține o vopsea albastru închis. I se mai spune și „henna neagră”, deși termenul este impropriu, indigo fiind o cu totul altă plantă decât henna (Lawsonia inermis). Pudra de indigo are o culoare verzuie similară cu pudra de hennă, iar după ce o amestecăm cu apă se revelează culoarea albăstruie.

Pudra de indigo se folosește fie ca atare, fie după vopsirea cu henna, pentru obținerea culorii negre. Este o alternativă naturală la vopseaua pentru păr negru, care conține p-phenylenediamine, compus cu potențial iritant foarte ridicat.

Vopsirea părului cu Henna și alți coloranți vegetali

În urma interesului vădit pentru vopselele de păr 100% naturale, arătat pe blogul Sideris și nu numai, am făcut puțină cercetare în legătura cu acest subiect. Mai mult, începând cu aceste zile, în Sideris Shop găsiți coloranți naturali de calitate superioară pentru vopsirea părului. Deocamdată, Henna din Pakistan pentru culoarea roșcată, pachete cu diferite procentaje de Henna și Indigo din India pentru vopsirea părului șaten, șaten-roșcat, șaten deschis sau șaten închis, dar și pentru înnegrirea în două faze a părului, pachete cu Cassia și Henna precântărite pentru obținerea culorilor roșcat-arămiu și blond-arămiu, precum și Amla, un tratament pentru părul deteriorat. De altfel chiar Henna și restul de pulberi vegetale – atenție, vorbim despre cele pure, cu adevărat calitative – îngrijesc părul, elimină mătreața, conferă strălucire și sănătate părului.

Provocare la discuții despre vopseaua naturală de păr

Dragele mele,

La sugestia unei cititoare, am decis să „tratez” subiectul vopsirii părului cu henna și alte vopsele naturale. Însă pentru că toate informațiile găsite de mine sunt doar teoretice, m-am gândit că este mai corect ca acelea dintre voi care folosesc soluții perfect naturale de vopsire/nuanțare a părului să împărtășească experiențele și opiniile lor, spre ajutorul celor care doresc să renunțe la vopselele toxice, dar nu știu de unde să înceapă.

Navigate