mancare organica

8 Posts ACASĂ

Câte ceva despre alimentația organică

3 ani de hrană organică

Care sunt efectele unei alimentații naturale? Citisem anul trecut un articol pe International Herald Tribune legat de acest subiect. Medicul pediatru american Alan Greene – care are și un site interesant, pe care îl urmăresc – a aflat că animalele din fermele ce au trecut la statutul organic au ajuns sa se îmbolnăvească mult mai rar și a vrut să se convingă dacă o astfel de schimbare are efecte și la oameni. Și, după mai bine de 3 ani de alimentație organică 100%, el declară că are mai multă energie, se trezește mai devreme dimineața și se îmbolnăvește rar.

Mâncarea contează!

La recomandarea unei cititoare, m-am uitat la documentarul Food Matters. De unde titlul acestei postări.

Dacă sunteți deja pe acest blog, sigur aveți idee despre ce înseamnă hrana sănătoasă, astfel că voi reda doar câteva idei suplimentare pe care mi le-am notat din acest documentar, idei pe care le consider ajutătoare. Aceasta pentru că mă surprinde cât de multă lume moare de cancer. Este ceva inadmisibil. Dacă nu ne-am umple corpul de mici otrăvuri, care însă se tot adună și se tot adună, așa ceva ar putea fi prevenit.

ASAT sau cum să ai parte de o alimentație mai sănătoasă

Precum știți, mă străduiesc să elimin pe cât posibil din regimul meu alimentele cu aditivi și fructele false, dar și să cumpăr cât mai mult bio și, dacă se poate, fabricat la noi în țară. Am mai făcut anterior precizări legate de ASAT, dar acum că efectiv am „intrat în joc”, vă pot spune o primă părere.

ASAT (Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești) este mijlocul prin care locuitorii de la oraș – în speță Timișoara doar, deocamdată – pot să își procure săptămânal legume, fructe, miere, ouă, carne și brânză de la mici producători situați în apropierea orașului, producători care și-au asumat obligația de a cultiva și obține aceste bunuri în mod tradițional. Adică fără erbicide, antibiotice ș.a.m.d. De altfel, domnul care ne procură legumele și care locuiește în Belinț, județul Timiș, ne-a împărtășit că pentru dăunători folosește o infuzie din urzică și ardei iute.

Dur, dur être bio

Vă amintiți clipul acela franțuzesc cu bebelușul care se vaită că nu e ușor să fii bebe? Ei bine, așa spun eu azi despre bio, după ce m-am „întâlnit” cu un viermișor în timp ce spălam spanacul pentru salată… Asta după ce săptămâna trecută m-am „ciocnit” cu un altul, în timp ce spălam o roșie. Toate cumpărate de la țărani, din piață, căci mai nou „inspectez” bine piața și cumpăr de la cei cu puține produse, care se vede că vând ce au și ei prin mica grădină de zarzavaturi.

Ciocolată bio

Conform principiului că 90% din hrana ar trebui să fie pentru energie și sănătate, iar doar 10% de plăcere, am făcut un pact cu mine însămi, iar cei care mă cunosc știu cât de greu mi-a fost să îl „instaurez” și, uneori, să îl respect: nu mai mănânc ciocolată! …Deși… înainte de cosmeticele bio, pasiunea mea erau dulciurile.

Și, pentru că orice regulă are o excepție, ea se numește ciocolată bio. Pentru că ciocolata conține niște nutrienți totuși, îndeosebi cea neagră. Ca să fiu mai exactă, este preferabilă ciocolata cu minim 72% cacao, datorită flavonoidelor conținute în cacao.

Alimentația bio – un avantaj pentru copiii noștri ?

Nu este mai ușor să mergi la supermarket, să iei ce ai nevoie și apoi… gata? Sigur că da, dacă numai timpul este preocuparea noastră. Însă dacă ne și gândim puțin la sănătatea noastră și a copiilor noștri mai ales, nu putem să ne mulțumim cu așa puțin.

Ce le oferim copiilor noștri? Hrană modificată genetic sau iradiată, cu grăsimi vegetale hidrogenate, E-uri, zahăr rafinat și alte ingrediente care îi fac să vrea tot mai mult, fără să-i sature? Ca să nu mai vorbim de echilibrul hormonal, atât de important. Hrana sănătoasă, naturală joacă un rol de neînlocuit în acest tablou, în timp ce hrana procesată a pierdut mulți nutrienți valoroși. Ba mai rău, hrana procesată conține substanțe ce acționează ca perturbatori hormonali, cum este xenoestrogenul.

Vegetale pe care ar trebui să le consumăm din culturi ecologice

Cine nu are bunici la țară… să își cumpere. Deși culturi ecologice nu înseamnă „culturi de la țară”. Dar oricum, au mai puține riscuri de rămășițe chimicale în ele. Iată lista fructelor și legumelor preferabil a fi consumate organic (adică să fi fost cultivate ecologic) sau măcar din grădina bunicilor. Motivul? Pentru că sunt cele mai stropite vegetale în agricultură, iar reziduurile de pesticide se păstrează în conținutul plantei, ajungând, în final, în organismul nostru: Fructe ce ar trebui consumate organic 1. Nectarinele 2. Piersicile 3. Căpșunile 4. Strugurii 5. Perele 6. Merele 7. Cireșele 8. Pepenele Legumele ce ar trebui consumate organic 1. Cartofii 2. Fasolea verde 3. Ardeii grași 4. Castraveții 5. Roșiile 6. Mazărea 7. Morcovii 8. Țelina Vezi și articolul precedent, „Cele mai sigure 10 vegetale pe care le puteți cumpăra non-organice”.

Cele mai sigure 10 vegetale pe care le puteți cumpăra non-organice:

Chiar necultivate ecologic, conform The Daily Green, vegetalele de mai jos sunt mai inofensive decât altele, care au fost puternic stropite cu pesticide. Totuși, spălarea lor riguroasă este un obicei ce nu trebuie schimbat, chiar dacă la unele vegetale consumăm doar miezul, nu și coaja. 1. Sparanghelul Sparanghelul are rezistență mai mare la dăunători, deci sunt folosite mai puține pesticide la cultivarea lui. 2. Avocado Avocado are coaja groasă, ceea ce asigură miezului protecția împotriva urmelor de pesticide cu care a fost stropit fructul. 3. Bananele La fel, reziduurile pesticidelor rămân pe coaja bananei, care nu se consumă. Este recomandată alegerea bananelor încă necoapte total, ce pot fi ținute în casă într-o pungă de hârtie pentru a se rumeni. 4. Broccoli Culturile de broccoli nu sunt atât de supuse bolilor, deci sunt stropite mai puțin. A nu se arunca tulpina de la broccoli, ea poate fi consumată, deoarece conține vitamine.…

Navigate