pesticide legume fructe

10 Posts ACASĂ

Cum să mâncăm în mod isteț legumele

Sunt simple sugestii personale, desigur că orice completări sunt binevenite.

După cum am mai scris pe blog, săptămânal am bucuria de a intra în posesia „coșului” cu legume de la sat, cultivate fără îngrășăminte chimice (programul ASAT). Însă adesea, din lipsa timpului necesar pentru a găti, s-a întâmplat să nu reușesc să consum aceste verdețuri, astfel că am căutat metode mai sănătoase și mai rapide de preparare a lor. De foarte mare ajutor în această dilemă a fost blenderul. Iată deci niște idei ca să consumăm cât mai multe legume, îndeosebi crude, fără fierbere, coacere sau prăjire:

Utilizări surprinzătoare pentru oțet

1 – Desfundarea și dezodorizarea scurgerilor

Combinația de oțet și bicarbonat de sodiu este o alternativă demnă de luat în seamă, fiind mai blândă cu țevile decât soluțiile din comerț pentru desfundarea scurgerilor. Se toarnă în scurgere jumătate de cană de bicarbonat, peste care se varsă o cană de oțet. După ce reacția celor două elemente s-a potolit, lăsați să curgă apă fierbinte, apoi rece, timp de câteva minute. Această stratagema ajută și la eliminarea mirosurilor neplăcute.

Invitație la hrană sănătoasă

Probabil există multe persoane și familii care, întorcându-se de la supermarket cu plasele pline cu legume, fructe, brânză, ouă, fie românești, fie importate, își doresc să le fi putut umple cu echivalentul lor natural. Probabil nu puțini sunt cei nemulțumiți de gustul vegetalelor cumpărate și data viitoare aleg cu neîncredere produse. Probabil mulți își doresc ouă cu gălbenuș… galben, având în vedere că această exprimare nici măcar nu mai este o tautologie.

Mâncarea contează!

La recomandarea unei cititoare, m-am uitat la documentarul Food Matters. De unde titlul acestei postări.

Dacă sunteți deja pe acest blog, sigur aveți idee despre ce înseamnă hrana sănătoasă, astfel că voi reda doar câteva idei suplimentare pe care mi le-am notat din acest documentar, idei pe care le consider ajutătoare. Aceasta pentru că mă surprinde cât de multă lume moare de cancer. Este ceva inadmisibil. Dacă nu ne-am umple corpul de mici otrăvuri, care însă se tot adună și se tot adună, așa ceva ar putea fi prevenit.

Dur, dur être bio

Vă amintiți clipul acela franțuzesc cu bebelușul care se vaită că nu e ușor să fii bebe? Ei bine, așa spun eu azi despre bio, după ce m-am „întâlnit” cu un viermișor în timp ce spălam spanacul pentru salată… Asta după ce săptămâna trecută m-am „ciocnit” cu un altul, în timp ce spălam o roșie. Toate cumpărate de la țărani, din piață, căci mai nou „inspectez” bine piața și cumpăr de la cei cu puține produse, care se vede că vând ce au și ei prin mica grădină de zarzavaturi.

Scurte, dar verzi

1. O idee grozavă, via Ideal Bite, despre cum să spălăm verdețurile și legumele pentru a îndepărta urmele de pesticide: pur și simplu folosiți la spălare oțet. Da, atât de greu-acceptatul (pentru mine), dar și multifuncționalul oțet. Folosiți o soluție de apă și oțet 3:1, pe care o puteți păstra într-un recipient golit de detergent de vase sau într-un recipient de tip spray. Această soluție omoară 98% din bacteriile de pe fructe, legume și verdețuri. Genial, nu?

Ce înseamnă de fapt „organic”?

Să ne întoarcem la conceptul pe care se bazează acest blog. Să revenim la simplitatea definirii lui. Mi-am dat seama într-o zi că ar trebui să reamintim tuturor ceva.

De fapt organic, bio, ecologic nu sunt invenții ale perioadei moderne. Nu. Sunt concepte care redenumesc… o modă veche. Asta e organic. De modă veche. Demodat. Desuet. Un fel de „vintage” chiar. „Old school”. Organic înseamnă „ca la bunica”. Înseamnă „ca pe vremuri”. Simplu, natural, firesc.

Alimentația bio – un avantaj pentru copiii noștri ?

Nu este mai ușor să mergi la supermarket, să iei ce ai nevoie și apoi… gata? Sigur că da, dacă numai timpul este preocuparea noastră. Însă dacă ne și gândim puțin la sănătatea noastră și a copiilor noștri mai ales, nu putem să ne mulțumim cu așa puțin.

Ce le oferim copiilor noștri? Hrană modificată genetic sau iradiată, cu grăsimi vegetale hidrogenate, E-uri, zahăr rafinat și alte ingrediente care îi fac să vrea tot mai mult, fără să-i sature? Ca să nu mai vorbim de echilibrul hormonal, atât de important. Hrana sănătoasă, naturală joacă un rol de neînlocuit în acest tablou, în timp ce hrana procesată a pierdut mulți nutrienți valoroși. Ba mai rău, hrana procesată conține substanțe ce acționează ca perturbatori hormonali, cum este xenoestrogenul.

Cum să fii vegetarian fără să faci greșeli în alimentație

Încerc să devin vegetariană. Ovo-lacto, deocamdată, deși încerc să nu exagerez cu consumul de lactate sau ouă. Iar pentru că vegetarianismul nu este doar o ambiție în care să plonjez cu capul înainte, ci ceea ce doresc să fie un drum bine ales și permanent, m-am informat puțin despre cum trebuie ales meniul vegetarian de termen lung. Vorbim despre un regim vegetarian corect pe cât posibil, desigur.

Vegetale pe care ar trebui să le consumăm din culturi ecologice

Cine nu are bunici la țară… să își cumpere. Deși culturi ecologice nu înseamnă „culturi de la țară”. Dar oricum, au mai puține riscuri de rămășițe chimicale în ele. Iată lista fructelor și legumelor preferabil a fi consumate organic (adică să fi fost cultivate ecologic) sau măcar din grădina bunicilor. Motivul? Pentru că sunt cele mai stropite vegetale în agricultură, iar reziduurile de pesticide se păstrează în conținutul plantei, ajungând, în final, în organismul nostru: Fructe ce ar trebui consumate organic 1. Nectarinele 2. Piersicile 3. Căpșunile 4. Strugurii 5. Perele 6. Merele 7. Cireșele 8. Pepenele Legumele ce ar trebui consumate organic 1. Cartofii 2. Fasolea verde 3. Ardeii grași 4. Castraveții 5. Roșiile 6. Mazărea 7. Morcovii 8. Țelina Vezi și articolul precedent, „Cele mai sigure 10 vegetale pe care le puteți cumpăra non-organice”.

Navigate