ten uscat

9 Posts ACASĂ

Lemnul de santal, un miracol pentru piele

Coșuri, acnee, cicatrici, riduri, mici ulcerații sau alergii – dacă suferiți de aceste probleme, cu siguranță veți găsi util acest articol.

Pudra din lemn de santal este o metodă naturală și ușoară de a diminua acneea, ducând la un ten mai curat, mai puțin predispus la infecții, datorită proprietăților sale antiseptice, astringente, antiinflamatoare și dezinfectante.

Tratament natural pentru ten cu… căpșuni

Ce poate fi mai delicios – în anotimpul apariției căpșunilor – decât să guști din delicioasele și aromatele fructe roșii? (asta, desigur, dacă nu ești alergică la căpșuni.)

Dacă nu știai, căpșunile sunt grozave și ca hrană pentru ten, în primul rând pentru că ele constituie un exfoliant natural eficient, datorită acidității moderate. Mulțumită acidului salicilic, căpșunile sunt un element ameliorator pentru acnee și puncte negre, iar conținutul de acid folic hrănește celulele. Mai mult, căpșunile au efect iluminator și energizant pentru piele.

Pentru a vă prepara măști faciale din căpșuni, nu aveți nevoie decât de căpșuni și o furculiță.

Curățarea tenului, pas cu pas

Curățarea este cel mai important lucru în menținerea unui ten tânăr și atrăgător. Prin acest procedeu se elimină murdăria, grăsimea, transpirația, bacteriile și celulele moarte ale pielii, creându-se terenul propice pentru aplicarea produselor potrivite de îngrijire.

Înainte de a trece la igienizarea tenului, importantă este spălarea mâinilor. Este util de întreținut o igienă și a recipientelor în care se află produsele de curățare și îngrijire a tenului; acestea pot fi ușor dezinfectate periodic cu alcool sanitar și se vor folosi numai cu mâinile curate. Curățarea tenului se face prin întinderea și masarea circulară a loțiunii de curățare, lucru care se realizează cel mai bine cu degetele. Se pot utiliza și discuri demachiante din bumbac, în special atunci când se demachiază ochii.

Idei antirid

După vârsta de 25-30 de ani, fiecare femeie, privindu-se în oglindă, decide să riposteze cumva ridurilor. Mai jos câteva idei destul de simple pentru a preveni, respectiv ameliora ridurile.

O bună hidratare internă

Ni se spune mereu despre hidratare și cât este ea de importantă, încât deja pare banal și obișnuim să nu-i mai dăm atenție. Totuși, o bună hidratare internă este vitală pentru menținerea supleții și fermității pielii. Să bem apă. Nu este obligatorie o cantitate fixă prestabilită, doar să ne setăm în minte să avem mereu la îndemână o sticlă de apă plată și să bem cât mai multă cu putință. Se poate adăuga câte o linguriță de bicarbonat de sodiu la fiecare litru de apă, gustul nu este neplăcut și în plus se asigură alcalinizarea organismului.

Cremă facială hidratantă

O rețetă pentru cremă pe bază de apă, light, potrivită pentru orice tip de ten.

Trebuie știut că rețetele de creme pe bază de apă cuprind două faze esențiale și adesea se poate întâmpla să nu reușească. Putem obține texturi mai neomogene sau neînchegate, datorită faptului că faza uleioasă nu se combină mereu perfect cu faza apoasă. Dacă acest lucru survine, se poate reîncălzi pe aburi toată compoziția și să se adauge încă puțină ceară sau, chiar mai bine, gumă xanthan sau alcool cetylic, care stabilizează mai bine mixul de ulei și apă. Totuși, indiferent de aspectul sau textura cremei obținute, eficiența sa rămâne un factor determinant să folosim produse preparate în casă.

„Cremă” hidratantă bio preparată acasă

Îmi plac multe din cremele faciale de pe Sideris Shop. Încă de dinainte de Sideris Shop.

Dar, pentru că uneori simt nevoia de ceva nou, nemaiîncercat, ceea ce cred că vi se întâmplă și vouă, iată o idee pentru îngrijirea tenului. Uleiurile organice presate la rece, care fac minuni pentru piele. Aceste uleiuri bio pentru ten pot fi combinate cu diverse uleiuri esențiale naturale sau chiar bio, care se găsesc în plafare (și în Sideris Shop), în funcție de tipul de ten și de preferințele voastre. Mai mult, uleiurile vegetale pure au multiple ăntrebuințări, nu doar pentru ten, ci și pentru hidratarea corpului, masajul capilar, întărirea unghiilor etc.

Navigate